Expoziție
Ideea de a înființa un premiu anual al Parlamentului European a luat naștere în timpul unei dezbateri plenare din iulie 1984 privind situația lui Andrei Saharov. Inițial, premiul a fost menit să reprezinte o distincție acordată pentru eforturi depuse în domeniul dezvoltării relațiilor dintre Est și Vest, libertății de dezbatere și de anchetare și apărării drepturilor omului sau a statului de drept. Eurodeputatul și raportorul francez Jean-François Deniau a afirmat că Parlamentul European, ales în mod liber, are sarcina și responsabilitatea de a apăra libertățile fundamentale. În opinia dlui Deniau, Andrei Saharov reprezintă perfect acest premiu: „Saharov a fost un cetățean european care a personificat libertatea de gândire și de exprimare și care a decis, pe baza convingerilor și a conștiinței sale, să renunțe la toate avantajele materiale și la toate onorurile de care ar fi putut beneficia”. Eurodeputații au răspuns acestei invitații de o mare gravitate.
Saharov a fost un cetățean european care a personificat libertatea de gândire și de exprimare și care a decis, pe baza convingerilor și a conștiinței sale, să renunțe la toate avantajele materiale și la toate onorurile de care ar fi putut beneficia.
Jean-François Deniau
Pe 13 decembrie 1985, au adoptat cu o largă majoritate propunerea de rezoluție prin care s-a înființat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire.
În primăvara anului 1987, Andrei Saharov a acceptat cererea personală a Președintelui Parlamentului European, Lordul Plumb. El și-a exprimat susținerea pentru acest proiect și a fost de acord cu înființarea unui premiu care să îi poarte numele. În cele din urmă, s-a luat decizia ca Premiul Saharov să fie acordat unor persoane sau unor organizații pentru activități sau realizări deosebite în domeniul drepturilor omului, în Europa și în întreaga lume. Împreună cu Comisia pentru afaceri politice a Parlamentului, s-a decis ca primul Premiu Saharov să fie decernat înainte de sfârșitul anului 1988. Primii laureați ai premiului au fost Nelson Mandela și Anatoli Marchenko, cel din urmă fiind propus chiar de Saharov.
