Expoziție
Statutul Premiului Saharov a fost adoptat în iulie 1988 și stabilea, inițial, că laureatul va primi suma de 5 000 ECU și că oricine poate fi candidat, indiferent de naționalitate și reședință. S-a stabilit, de asemenea, că Parlamentul va facilita publicarea lucrărilor scrise ale laureaților. Inițial, pentru a putea nominaliza un candidat, acesta trebuia să fie susținut de cel puțin 25 de eurodeputați. Comisia pentru afaceri politice a Parlamentului prezenta ulterior Biroului extins o propunere de trei nominalizări, dacă era cazul după consultarea lui Saharov. În etapa finală, Biroul era cel care alegea candidatul final. Premiul Saharov urma apoi să fie decernat în cadrul unei ședințe plenare de către Președintele Parlamentului. Pe parcursul anilor, valoarea premiului a crescut treptat la 50 000 EUR, în semn de recunoaștere a rolului important pe care îl au apărătorii drepturilor omului din întreaga lume.
Dar schimbările nu s-au oprit aici. În 2003, s-au adus o serie de modificări importante Statutului Premiului Saharov. Ele au avut la bază o serie de propuneri din partea eurodeputatului german Elmar Brok, președintele din acel moment al Comisiei pentru afaceri externe, drepturile omului și politica de securitate și apărare comună. Din dorința de a lărgi sfera de aplicare a premiului, s-a luat decizia ca acesta să onoreze o realizare deosebită (o lucrare intelectuală sau artistică sau o contribuție activă) în domeniul apărării drepturilor omului și libertăților fundamentale, în special a libertății de exprimare.
Premiul urma, astfel, să onoreze și apărarea drepturilor minorităților, respectarea dreptului internațional, dezvoltarea democrației și instituirea statului de drept. Nominalizările puteau acum fi sprijinite de un grup politic, deși fiecare eurodeputat putea să susțină o singură nominalizare. Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului îi revenea apoi sarcina de a prezenta Conferinței președinților trei nominalizări, din care aceasta urma să aleagă candidatul final. Din Conferința președinților făceau parte Președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice. În urma extinderilor Uniunii Europene și a creșterii numărului eurodeputaților, toate înscrierile aveau acum nevoie de sprijinul a 40 de eurodeputați.
