Expoziție
Procesul de redactare a cartei se termină pe 26 septembrie 2000. Pe 2 octombrie, Convenția adoptă oficial textul și-l transmite președintelui Consiliului European. Astfel, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene poate fi prezentată Consiliului European de la Biarritz (12-13 octombrie), înainte de a fi proclamată de Consiliul European de la Nisa la 7 decembrie 2000. Unele țări ale Uniunii nu sunt de acord ca aceasta să fie introdusă în tratatele fondatoare.
Altele doresc exact opusul, la fel ca Parlamentul European, considerând că trebuie să se confere cartei forță juridică obligatorie și deplină. Nimic nu împiedică, însă, instituțiile europene să țină seama de ea. Ele transformă imediat carta într-un simbol al unei guvernanțe care respectă drepturile fundamentale. În același timp, Parlamentul European nu renunță la obiectivul său. Proiectul de Constituție europeană, elaborat de Convenția pentru viitorul Europei, integrează în 2004 textul cartei. Tratatul este însă respins în 2005, rezultatul referendumurilor din Franța și din Țările de Jos fiind negativ. Carta ajunge să aibă o valoare juridică obligatorie doar după semnarea Tratatului de la Lisabona în decembrie 2007 și intrarea lui în vigoare în decembrie 2009. Din acel moment, ea constituie unul dintre elementele centrale ale ordinii juridice comunitare, chiar dacă Regatul Unit, Polonia și, apoi, Republica Cehă beneficiază de o derogare și nu aplică drepturile fundamentale care nu sunt recunoscute de legislația lor națională.